Proiectul „Alergare, Turism, Orientare, Drumeții în zona montană a Județului Prahova” (ATOD) își propune să atragă populația județului Prahova către mișcarea sportivă de masă în aer liber, printr-un eveniment sportiv de tip cross, organizat la Domeniul Cantacuzino, din comuna Florești, deschis tuturor, indiferent de vârstă, gen sauapartenență sportivă. Înainte de probă, participanții sunt informați, instruiți și familiarizați cu toate componentele proiectului — alergare, turism, orientare și drumeții. În urma crosului, 15 participanți — din care cel puțin un participant cu CES — vor fi selectați pentru a-și aprofunda cunoștințele la Cupa Bucegilor, desfășurată în perioada 18-20 septembrie 2026 la Complexul Sportiv Național Piatra Arsă.Proiectul este de interes public județean, prin promovarea orientării ca sport pentru toți, practicat în aer liber. El urmărește dezvoltarea activității sportive pe plan județean și local, prin atragerea unui număr tot mai mare de copii, tineri, adulți și vârstnici care să continue și în viitor să facă mișcare pentru sănătate și recreere, într-un mediu curat, în aer liber, prin ATOD, ca parte integrantă a modului lor de viață.Unul dintre scopurile de fond ale proiectului este de a scoate copiii, tinerii și vârstnicii din fața ecranelor și a realităților virtuale și de a le oferi un mod de viață interactiv, în aer liber, care să le crească — și de ce nu, să le prelungească — calitatea vieții. Complexitatea orientării, în special a labirinturilor montate în teren, asemănătoare jocurilor video, dar trăite în realitate, s-a dovedit, în colaborările anterioare ale clubului cu instituțiile de învățământ din Municipiul Câmpina și din comunele învecinate, atractivă inclusiv pentru copiii cu CES și pentru cei scutiți de la orele de sport, care au reușit să parcurgă traseele de începători.Prin acest proiect dorim să atragem noi membri în activitățile pe care le desfășurăm, să inspirăm adoptarea unui stil de viață sănătos, cu mișcare constantă în aer liber și cu o alimentație sănătoasă, specifică sportivilor, precum și dezvoltarea unor noi capacități: punctualitate, adaptare la situații și medii noi, luarea unor decizii corecte sub presiune, stimă de sine prin finalizarea traseelor parcurse în teren necunoscut într-un timp cât mai scurt și acumularea de informații noi, atât despre istoria prahoveană, cât și despre limitele proprii.Clubul CS OK Silva doreste ca Judetul Prahova sa fie reprezentat prin evenimentele internationale organizate si prin membri (cu varste cuprinse intre 7 si 75 de ani) prezenti pe podiumuri atat nationale cat si internationale. In urma proiectului derulat anul trecut, cofinantat de Consiliul Judetean Prahova, clubul nostru a castigat noi membri activi care au evoluat si care au reprezentat judetul purtand echipamentul, respectiv tricourile personalizate cu egida Consiliului Judetean Prahova. Anul acesta vrem sa avem o noua premiera, sa aducem noi membri si sa integram in clubul nostru copii cu CES